Când ne uităm la un copil care joacă fotbal, vedem energia, viteza, coordonarea, ambiția și bucuria jocului. Îl încurajăm să alerge mai repede, să fie atent la coechipieri, să se odihnească și să se hidrateze.
Dar există un lucru mult mai discret pe care merită să îl observăm: cum respiră copilul nostru.
Respirația, somnul, poziția limbii și dezvoltarea maxilarelor sunt părți ale aceluiași organism aflat în creștere. Iar uneori, anumite semne aparent banale pot merita investigate.
Respiră pe nas sau mai mult pe gură?
Este absolut normal ca un copil să respire pe gură în anumite momente, mai ales în timpul unui efort fizic intens sau atunci când are nasul înfundat.
Este însă diferit atunci când observăm că, în mod obișnuit, copilul stă cu gura deschisă și respiră predominant oral chiar și în repaus.
Respirația orală persistentă poate avea numeroase cauze, printre care obstrucția nazală, vegetațiile adenoide mărite, amigdalele hipertrofiate, alergiile sau alte particularități anatomice. Din acest motiv, simplul fapt că un copil respiră pe gură nu înseamnă automat că are nevoie de tratament ortodontic.
Și nici invers: ortodontul nu este medicul care tratează toate cauzele respirației orale.
Ceea ce putem face însă este să observăm semnele și să privim dezvoltarea copilului în ansamblu.
Ce legătură are respirația cu ortodonția?
În perioada de creștere, maxilarele, dinții, musculatura feței și limba se dezvoltă împreună.
Limba, de exemplu, nu este doar organul cu care vorbim și gustăm. Poziția ei în repaus, modul în care înghițim și echilibrul dintre limbă, buze și obraji fac parte din mediul funcțional în care se dezvoltă arcadele dentare.
Studiile au găsit asocieri între respirația orală persistentă la copii și anumite caracteristici dento-faciale, precum arcade maxilare mai înguste, palat mai înalt sau anumite tipuri de malocluzie.
Este important însă să nu transformăm această asociere într-o regulă simplă de tipul „respirația pe gură produce dinți strâmbi”. Dezvoltarea feței și a maxilarelor este complexă și este influențată de genetică, anatomie, funcție și mulți alți factori.
Uneori, cele mai importante indicii apar noaptea
Există câteva întrebări simple pe care părinții și le pot pune:
- Copilul meu sforăie frecvent?
- Doarme cu gura deschisă?
- Pare că respiră greu în timpul somnului?
- Are un somn agitat?
- Este greu de trezit dimineața sau pare obosit chiar dacă a dormit suficiente ore?
- Respiră frecvent pe gură și în timpul zilei, atunci când nu face efort?
Aceste lucruri nu reprezintă singure un diagnostic. Dar atunci când sunt persistente, merită discutate cu medicul.
American Academy of Pediatric Dentistry recomandă profesioniștilor din domeniul sănătății orale să urmărească la copii semnele care pot sugera tulburări respiratorii în timpul somnului și, atunci când există suspiciuni, copilul să fie îndrumat către medicul potrivit pentru diagnostic — de exemplu ORL, pneumologie sau medicină a somnului.
Cu alte cuvinte, ortodontul poate observa o piesă importantă din puzzle, dar diagnosticul și tratamentul pot necesita o echipă multidisciplinară.
Și ce legătură are toate acestea cu sportul?
Un copil care face sport ne amintește foarte bine că organismul nu funcționează pe compartimente.
Nu avem separat „dinții”, „respirația”, „somnul” și „sportul”.
Avem un copil care crește.
Sportul ne face să fim atenți la alimentație, hidratare, postură, recuperare și somn. Merită să fim la fel de atenți și la dezvoltarea dento-facială și la felul în care copilul respiră în viața de zi cu zi.
Nu pentru că o anumită mușcătură îl va face automat să alerge mai repede și nici pentru că un aparat ortodontic îi va crește automat performanța sportivă.
Ci pentru că o dezvoltare armonioasă și o funcție corectă fac parte din sănătatea generală a copilului.
Ce le spun eu părinților
În cabinet întâlnesc frecvent părinți care vin pentru că „un dinte a crescut strâmb”. Uneori aceasta este într-adevăr singura problemă.
Alteori, însă, când începem să discutăm, aflăm că acel copil doarme cu gura deschisă, sforăie, respiră predominant oral, are anumite obiceiuri sau prezintă particularități ale dezvoltării maxilarelor pe care părintele nu avea niciun motiv să le considere legate între ele.
De aceea cred că evaluarea ortodontică a copilului nu ar trebui să însemne doar să numărăm dinții strâmbi și să stabilim când punem un aparat.
Înseamnă să privim copilul care se află în spatele zâmbetului: cum crește, cum mușcă, cum înghite, unde își ține limba, cum respiră și, atunci când observăm ceva care depășește competența noastră, să îl îndrumăm către specialistul potrivit.
Iar părinților le-aș transmite un lucru foarte simplu:
Priviți-vă copiii când aleargă și se joacă, dar observați-i din când în când și când dorm. Uneori, lucrurile mici pe care le observăm la timp pot fi foarte valoroase pentru dezvoltarea lor.
⸻
Material educațional realizat pentru comunitatea Fortis Cup, cu sprijinul Unique Smile Dental Care Center.
Dr. Andreea Biriș
Medic specialist Ortodonție și Ortopedie Dento-Facială